Displazia de șold la câine și proteza de șold

Displazia de șold înseamnă, cuvânt cu cuvânt, un șold format greșit. Puiul se naște cu șolduri care par normale, iar problema apare pe măsură ce crește. E cea mai des întâlnită cauză de șchiopătat la picioarele din spate ale câinilor și îi afectează mai ales pe cei de talie mare. Mai jos îți explicăm, cu termenii pe care îi auzi de la medic, cum arată un șold bolnav, ce tratamente există și ce este proteza totală de șold.

Animația și modelele 3D arată oasele, cartilajul și ligamentele șoldului, fără mușchi: cu albastru, țesuturile sănătoase; cu roșu, leziunile. Bazinul vine dintr-o scanare 3D a RISD Nature Lab (CC BY 4.0), femurul dintr-o scanare a Massey University (CC BY-SA 4.0). Cartilajul, ligamentele, leziunile și proteza (una generică, ilustrativă) sunt modelate de noi, © 2026 CABINET DERATY VET CONSULT SRL; animația și modelele derivate sunt sub licență CC BY-SA 4.0.

Cum e făcut un șold sănătos

Medicii numesc șoldul articulația coxofemurală (articulația dintre bazin și femur). E o articulație de tip „bilă în cupă”. Bila este capul femural (capătul rotund de sus al femurului, osul coapsei). Cupa este acetabulul sau cavitatea acetabulară (adâncitura din bazin în care intră capul femural). Capul stă pe colul femural (porțiunea mai îngustă care leagă capul de restul osului).

Suprafețele care se ating sunt îmbrăcate în cartilaj articular (stratul care acoperă capetele oaselor în articulație), iar la un șold sănătos greutatea se împarte pe toată suprafața de cartilaj a cupei.

Capul femural e ținut pe loc de ligamentul capului femural, numit și ligamentul rotund (o bandă care leagă capul de fundul cupei), de capsula articulară (manșonul care închide articulația; stratul ei interior produce lichidul care o unge) și de marginea de sus a acetabulului, pe care se prinde labrul acetabular (o bandă subțire de fibrocartilaj care prelungește marginea cupei). La un șold sănătos, cupa e adâncă, capul femural e rotund și stă strâns în ea, cel puțin pe jumătate înăuntru.

Ce este displazia de șold

La un șold cu displazie, articulația are laxitate articulară (e prea „largă”, cu prea mult joc). Capul femural stă lejer într-o cupă puțin adâncă. Ligamentul capului femural și capsula se întind, apoi se îngroașă, iar capul începe să iasă parțial din cupă. Medicii numesc asta subluxație (mai puțin de jumătate din cap mai stă în cupă). Când capul iese complet din cupă, se numește luxație.

Când capul alunecă spre marginea cupei, toată greutatea apasă pe o suprafață mică, iar cartilajul se uzează și articulația se inflamează.

Oasele își schimbă forma, iar medicii numesc asta remodelare: capul femural se turtește, cupa se umple cu os nou și devine și mai plată. Pe marginile articulației cresc osteofite (excrescențe de os nou). Ca răspuns la subțierea cartilajului, osul de sub el devine mai dens și apare pe radiografie mai opac; aceasta este scleroza subcondrală. În formele severe, ligamentul capului femural de obicei nu mai e întreg.

Toate acestea alcătuiesc artroza; medicii îi spun și osteoartrită sau boală articulară degenerativă (uzura treptată a articulației). Artroza e urmarea obișnuită a displaziei. Odată apărută, nu mai dispare. De cele mai multe ori sunt afectate ambele șolduri.

În modelul 3D de mai jos, șoldul stâng al câinelui e sănătos, iar cel drept are displazie severă (cu roșu, leziunile). Rotește-l cu degetul sau cu mouse-ul. Din lista „Vezi din…” alegi „Partea sănătoasă” sau „Partea cu displazie”, ca să le vezi de aproape; „Scoate femururile” desface piesele, ca să vezi separat cupa și capul femural; bara „Secțiune” taie modelul, iar „Etichete” și „Rotire automată” arată denumirile și învârt modelul.

Deschide modelul 3D pe tot ecranul

De ce apare și care câini sunt expuși

• Moștenirea. Displazia se moștenește și e controlată de mai multe gene. Genele nu decid însă singure: hrana, ritmul de creștere și mișcarea influențează cât de gravă devine boala.
• Rasele mari, care cresc repede. Ciobănescul german, labradorul și rottweilerul sunt des afectați. Și câinii mici sau metișii pot avea displazie, dar la ei semnele apar mai rar.
• Creșterea prea rapidă. În primul an, oasele cresc mai repede decât mușchii și țesuturile care țin șoldul la locul lui. Hrana prea bogată în calorii la un pui de câine accelerează creșterea și înrăutățește predispoziția.
• Kilogramele în plus. Excesul de greutate ajută boala să se manifeste.

Semnele la care să fii atent

La pui, semnele apar de obicei între 4 și 12 luni:

• se ridică greu sau e țeapăn după odihnă;
• obosește repede la plimbare și șchiopătatul se agravează după efort;
• merge legănat sau, când aleargă, sare cu ambele picioare din spate deodată, ca un iepure;
• nu mai vrea să sară;
• are atrofie musculară (mușchi slab dezvoltați sau topiți) pe coapse, iar mușchii umerilor se dezvoltă mai mult, pentru că își mută greutatea pe picioarele din față;
• uneori scâncește când se întoarce brusc.

La câinele adult, semnele vin de la artroză: se ridică greu, obosește la plimbare, iar zilele bune alternează cu zilele rele, în funcție de vreme și de cât s-a mișcat.

Nu toți câinii cu displazie șchiopătează. Unii au șolduri bolnave pe radiografie și totuși merg bine, iar cât de grav arată radiografia nu spune întotdeauna cât de tare îl doare.

Cum punem diagnosticul

Diagnosticul pornește de la ce ne povestești și de la examenul clinic. Medicul urmărește cum merge câinele și mișcă ușor fiecare șold, ca să vadă dacă doare și dacă e prea lax. Tot la examen se exclud alte boli cu semne asemănătoare, mai ales ruptura ligamentului încrucișat: într-un studiu, aproape o treime dintre câinii trimiși pentru displazie aveau de fapt această ruptură.

La puii cu șold lax, medicul poate căuta semnul Ortolani. Împinge ușor femurul spre spatele câinelui, ca să scoată capul femural din cupă, apoi depărtează încet piciorul în lateral. Dacă simte sau aude un „clic” când capul alunecă înapoi în cupă, semnul e pozitiv și arată laxitate. La adult semnul apare rar, pentru că articulația s-a îngroșat și s-a remodelat.

Diagnosticul se confirmă prin radiografie, pe care o facem la cabinet. Radiografia e singura metodă sigură prin care se vede cum arată șoldurile. Poziția standard este ventrodorsală, cu membrele întinse (câinele stă culcat pe spate, cu picioarele din spate trase înapoi, întinse, paralele și rotite ușor spre interior, ca rotulele să stea pe mijloc). Ca să poată fi așezat corect, se face sub sedare profundă sau anestezie (medicamente care îl adorm sau îl relaxează complet). Radiografia se poate face și la un pui tânăr, dacă are semne.

Pentru câinii de reproducție există scheme oficiale de evaluare. În Europa se folosește scala FCI, cu note de la A la E (A1 e cea mai bună), de la vârsta de 12 luni (la unele rase mari, 18 luni); în SUA, scala OFA, de la 2 ani. PennHIP măsoară pe radiografie cât poate fi împins capul femural afară din cupă: un indice de 0,3 sau mai mic înseamnă puține șanse de artroză. Se poate face de la 16 săptămâni.

Tratamentul fără operație

Mulți câini cu displazie se descurcă bine cu tratament conservator (fără operație), care nu repară articulația, dar scade durerea și îl ajută să-și folosească picioarele:

• controlul greutății, cu slăbire dacă e nevoie;
• mișcare potrivită și fizioterapie (exerciții și proceduri de recuperare pentru mușchi și articulații);
• medicamente pentru durere și inflamație, doar la recomandarea medicului.

La câinele tânăr, odată cu maturizarea, mușchii susțin mai bine șoldul, iar capsula se îngroașă. Semnele se ameliorează adesea, chiar dacă radiografia nu arată mai bine.

Acasă, câinele tău are nevoie de:

• plimbări în lesă, cam la fel de lungi în fiecare zi, fără o zi de efort mare la sfârșit de săptămână;
• fără alergat, sărituri și joacă grea cât timp îl doare;
• înot, dacă are unde: întărește mușchii fără să forțeze șoldurile;
• o greutate ținută sub control.

Nu-i da vitamine sau minerale „pentru oase” fără să ne întrebi: nu s-a dovedit că ajută la displazie, iar în exces pot face rău.

Operațiile pentru displazie

Operația se ia în calcul când durerea și șchiopătatul continuă în ciuda tratamentului. Unele operații sunt preventive: se fac la pui, înainte să apară artroza, ca s-o împiedice. Altele sunt de salvare: înlătură sursa durerii când artroza e deja instalată. Alegerea depinde de vârstă, de mărimea și activitatea câinelui, de cât de lax e șoldul, de cât de avansată e artroza și de costuri.

• Simfiziodeza pubiană juvenilă (JPS). O intervenție mică, pentru puii de 12–20 de săptămâni din rasele predispuse, la care medicul simte laxitate. Cu ajutorul căldurii, se oprește creșterea simfizei pubiene (locul unde se unesc, pe dedesubt, cele două jumătăți ale bazinului). Pe măsură ce puiul crește, cupele se rotesc și acoperă mai bine capul femural. Ajută în formele ușoare și moderate, nu în cele severe, iar după 6 luni nu mai are efect.
• Osteotomia pelvină triplă sau dublă (TPO / DPO). Osteotomia înseamnă tăierea controlată a unui os. Se face la câinii tineri, de obicei sub un an, cu șold lax dar fără artroză. Chirurgul taie bazinul în trei locuri (TPO) sau în două (DPO), rotește porțiunea cu cupa peste capul femural și o fixează cu o placă și șuruburi. Urmează aproximativ 8 săptămâni doar cu ieșiri în lesă și odihnă în casă, apoi o radiografie de control.
• Excizia capului și colului femural (FHO). O operație de salvare: se îndepărtează capul și colul femural, ca să nu mai frece os pe os. Locul articulației îl ia o pseudoartroză („articulație falsă” din țesut fibros). Rezultatele sunt de obicei mai bune la câinii mici și ușori, sub aproximativ 20 kg. Piciorul nu va funcționa ca un șold normal, dar nu ar trebui să mai doară; mișcarea începută devreme și fizioterapia previn topirea mușchilor. Dacă proteza ar putea fi o variantă, discut-o cu medicul înainte de FHO: după FHO, o proteză se mai poate pune doar mai greu și cu un risc mai mare de infecție.
• Proteza totală de șold (THR), explicată mai jos.

Aceste operații le facem în colaborare cu un medic chirurg specializat; în funcție de caz, operația se face la cabinet sau într-o altă clinică.

Proteza totală de șold

Proteza totală de șold (THR, de la denumirea în engleză, total hip replacement) înlocuiește articulația bolnavă cu una artificială. Are trei piese:

• componenta acetabulară (cupa artificială): se fixează în acetabul, după ce chirurgul îl frezează (îl adâncește și îi dă formă cu o freză); suprafața ei interioară, pe care alunecă capul protezei, e din polietilenă (un plastic foarte rezistent);
• componenta femurală (tija): intră în canalul din interiorul femurului (canalul medular), după ce capul și colul femural bolnave au fost tăiate;
• capul protezei: o bilă de metal pusă pe tijă, care se mișcă în cupă ca un cap femural nou.

Proteza poate fi cimentată, fixată în os cu un ciment special (polimetilmetacrilat), sau necimentată. La cea necimentată, piesele se fixează strâns în os, prin presare sau cu șuruburi, iar apoi osul crește în suprafața lor, făcută special poroasă sau aspră, și le prinde (osteointegrare), de obicei în primele 4 luni. Astăzi, la câini, majoritatea protezelor sunt necimentate, dar și cele cimentate se folosesc în continuare. Tipul îl alege chirurgul, și după forma osului.

Când se recomandă. Cel mai des, pentru durerea și pierderea funcției date de artroza care a urmat displaziei. Decizia nu se ia doar după radiografie: câinele trebuie să aibă durere sau să-și folosească prost piciorul, iar mulți chirurgi o recomandă abia când semnele nu mai pot fi controlate cu medicamente, slăbire și fizioterapie. Ruptura ligamentului încrucișat sau problemele coloanei lombosacrale (spatele de jos), dacă există, se tratează întâi. Vârsta nu e în sine o piedică, dar cartilajul de creștere al acetabulului trebuie să se fi închis; există proteze și pentru câinii mici. În corp nu trebuie să existe o sursă de infecție, de exemplu boala parodontală (boala gingiilor și a țesuturilor din jurul dinților).

Operația. E pretențioasă, cere echipament special și condiții stricte de sterilitate și se face de obicei de un chirurg ortoped. Proteza rămâne în corp toată viața. Chiar dacă ambele șolduri dor, de cele mai multe ori operarea unuia singur e suficientă; când e nevoie de amândouă, se fac la cel puțin 3 luni distanță.

În modelul 3D de mai jos, varianta „Displazie” arată șoldul drept bolnav, iar varianta „Proteză”, același șold operat: cupa metalică cu căptușeala albă în acetabulul frezat, capul protezei și tija, care se vede printr-o „fereastră” tăiată în femur. „Scoate femururile” desface piesele. Proteza din model e una generică, necimentată, desenată pentru ilustrare, nu un produs anume.

Deschide modelul 3D pe tot ecranul

Ce urmează după. Aproximativ 2 luni, câinele iese doar în lesă, pe teren drept, și stă în rest într-o cameră, fără scări urcate liber și fără sărituri în și din mașină. Abia după radiografia de control, la 2–3 luni, mișcarea revine la normal.

Rezultate și complicații. Lucrările de specialitate raportează reușită în aproximativ 95% dintre cazuri; complicațiile apar la 5% până la peste 22% dintre câini și depind mult de experiența chirurgului. Cele mai importante sunt:

• luxația protezei (capul protezei iese din cupă), de obicei în primele 6 săptămâni;
• slăbirea protezei (piesele se desprind în timp de os, cel mai des din cauza particulelor de uzură);
• infecția: rară, dar gravă; poate apărea la operație sau mai târziu, adusă de sânge, și duce de obicei la scoaterea protezei;
• alte complicații: fractura femurului sau iritarea nervului sciatic (de obicei trecătoare în 6 săptămâni).

Și proteza de șold o facem în colaborare cu un medic chirurg specializat; în funcție de caz, operația se face la cabinet sau într-o altă clinică.

Prevenția și când să ne suni

Nu poți schimba genele câinelui tău, dar poți face multe ca boala să apară mai târziu sau mai ușor:

• Alege puiul cu grijă. La rasele mari, întreabă crescătorul dacă părinții puiului au fost evaluați radiologic pentru displazie. Folosirea la reproducție doar a câinilor cu șolduri sănătoase scade numărul puilor bolnavi.
• Lasă-l să crească normal, nu repede. Dă-i o hrană bună, în cantitatea potrivită pentru o creștere normală. Un pui de câine supraponderal are nevoie de o dietă cu mai puține calorii; stabilim împreună cât să mănânce.
• Ferește-l de sărituri. Cât crește, nu-l lăsa să sară de la înălțime și să aterizeze pe picioarele din spate și nici să stea mult în două picioare, sprijinit de gard sau de geam.
• Cere devreme un control al șoldurilor pentru puiul dintr-o rasă predispusă. JPS se poate face doar la puii mici, de 3–5 luni.
• Dacă are displazie, nu-l folosi la reproducție.

Sună-ne și fă o programare dacă:

• puiul tău șchiopătează, se ridică greu sau aleargă sărind ca un iepure;
• nu mai vrea să sară;
• scâncește când se întoarce brusc;
• câinele adult se ridică tot mai greu și obosește repede la plimbare;
• după o operație pe șold, câinele nu mai calcă brusc pe picior sau îl folosește tot mai puțin.

Fă o programare sau sună-ne.